Cheesecake raw vegan? Da, fără produse de origine animală și fără pregătire termică.
De ce se numește cheesecake dacă nu conține brânză? Conține cremă de brânză din caju și nu are nevoie de pregătire termică, doar se ține la congelator.
Îmi cumpăram deseori prăjituri raw, diferite felii de tort raw și de fiecare dată mi-am dorit să aflu rețeta. Gustul și perfecțiunea fiecărui preparat, m-au făcut să vreau mai mult decât o simplă degustare, ocazional.
Așa am început să mă uit la câteva filmulețe cu rețete dulci raw vegane, care m-au fascinat. Ambițioasă din fire, mi-am zis că și eu pot să fac.
Zis și făcut!
Mi-am procurat câteva ingrediente și am pregătit primul meu tort raw vegan.
Mi-a ieșit minunăția asta frumoasă, pe care am pregătit-o cu mult entuziasm. Din dragoste pentru gătit și pregătit surprize pentru cei dragi, tortul meu a ieșit foarte delicios și a primit foarte multe aprecieri. Motive suficiente pentru care m-am decis să vă dezvălui secretele lui.
Abia aștept să-l încercați și să-mi spuneți cum v-a ieșit.
Abia aștept să mă inspirați cu ideile voastre, poate chiar reușim împreună să creăm o reinterpretare a acestei rețete.
Vă îmbrățișez ”raw” 🙂
CHEESECAKE cu zmeură - raw vegan
Print RecipeIngredients
- Blat: *65 g nuci(hidratate) *65 g migdale(hidratate) *15 g fulgi de cocos *50 g smochine(hidratate) *50 g curmale(hidratate) *1 vârf de sare roz de Himalaya(sau sare de mare)
- Crema de brânză: *250 g caju(hidratat) *1 lg-iță fulgi de drojdie inactivă *15 g sirop de arțar(sau orice îndulcitor preferi) *20 ml lapte de caju cu cocos(sau orice tip de lapte vegan preferi) *20 ml suc de lime(sau lămâie) *1 vârf de sare roz de Himalaya(sau sare de mare)
- Glazură: *100 g zmeură proaspătă(sau: fructe de pădure, căpșuni, etc.) *50 g ulei de cocos *50 g g sirop de arțar(sau orice îndulcitor preferi)
- Decor: *zmeură proaspătă *afine proaspete *fulgi de cocos *dulceață de afine *mentă proaspătă
Instructions
1. Pregătește blatul. Mixează foarte bine în robotul de bucătărie toate ingredientele necesare pentru blat.
2. Presară în tava cu inel detașabil câțiva fulgi de cocos, ca să nu se lipească blatul.
3. Adaugă amestecul pentru blat și cu ajutorul unei lingurițe sau o paletă din silicon, nivelează foarte bine.
4. Adaugă pe blat jumătăți de zmeură proaspătă. (opțional) Pune tava în congelator cât pregătești crema de brânză.
5. Mixează foarte bine în robotul de bucătărie toate ingredientele necesare pentru crema de brânză.
6. Adaugă crema de brânză peste blat și lasă tava în congelator cât pregătești glazura.
7. Mixează foarte bine în robotul de bucătărie, toate ingredientele necesare pentru glazură.
8. Adaugă glazura peste crema de brânză și lasă tava în congelator pentru aprox. 2 ore.
9. Dacă tortul este înghețat, îl lași 5-10 min la temperatura camerei și îndepărtezi inelul detașabil.
10. Ornezi tortul după bunul plac.
11. Cu ajutorul unui cuțit pe care-l ții în apă fierbinte, porționează tot tortul în felii egale.
12. Păstrează tortul în congelator. Când vrei să servești tort, scoate câte o felie la temperatura camerei și las-o pentru aprox. 5-10 min.
Notes
**Pregătește pe masă toate ingredientientele de care ai nevoie, în cantitățile fixe. ***Hidratate sau înmuiate, înseamnă că se lasă în apă să-și mărească volumul. Datorită acestui proces, cresc dramatic conținutul de nutrienți iar corpul nostru le digeră mult mai ușor. Nuci și migdale-se lasă la hidratat cu o seară înainte. Se spală bine și se pune apă peste ele. Înainte de folosire, se aruncă apa în care au stat, se spală sub jet de apă rece și se folosesc. Curmale și smochine-se lasă la hidratat în apă aprox. 2 ore. Apa în care au stat, se poate folosi. ****Să ai pregătită tava cu inel detașabil, în care vei forma tortul. Tava mea are 26 cm! În funcție de dimensiunile tăvii, poți să mărești/micșorezi cantitatea de ingrediente. *****Robotul de bucătărie face cam toată treaba. Eu l-am curățat după fiecare etapă, ca să-mi iasă straturile tortului uniforme.